ORDONANȚA MILITARĂ nr. 6 din 30.03.2020 privind instituirea măsurii de carantinare asupra municipiului Suceava

ROMÂNIA
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE


ORDONANȚA MILITARĂ
nr. 6 din 30.03.2020
privind instituirea măsurii de carantinare asupra municipiului Suceava, a unor comune din zona limitrofă, precum și a unei zone de protecție asupra unor unități administrativ-teritoriale din județul Suceava

Având în vedere dispozițiile art. 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 21 ianuarie 1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare,

Ținând seama de evaluarea realizată de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, aprobată prin Hotărârea nr. 16 din 30.03.2020,
În temeiul art. 4 alin. (2) și (4) din Decretul Președintelui României nr.195/2020 privind instituirea stării de urgență la nivel național, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020, al pct.1 și 4 din anexa nr. 2 la același decret și al art. 20 lit. n) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare,
Ministrul afacerilor interne emite următoarea

Ordonanță militară

Art.1 – Se instituie pe perioada stării de urgență, măsura de carantinare în municipiul Suceava și în zona limitrofă formată din următoarele opt comune: Adâncata, Salcea, Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei.

Art.2 – Se instituie pe perioada stării de urgență o zonă de protecție, ca perimetru de siguranță în jurul localităților carantinate, formată din toate celelalte unități teritoriale administrative din județul Suceava.

Art.3 – În zona carantinată prevăzută la art.1 este permisă intrarea, respectiv ieșirea pentru:
a) transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, a materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în zona carantinată, precum și a aprovizionării populației;
b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și transporturilor.

Art.4 – Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, precum și operatorii economici din domeniul transportului feroviar de persoane, nu vor comercializa bilete/abonamente sau alte titluri de călătorie pentru transportul călătorilor în zona carantinată decât dacă sunt respectate dispozițiile art. 3.

Art.5 – Toate restricțiile stabilite prin ordonanțe militare precedente se aplică în mod corespunzător în localitățile carantinate și în zona de protecție.

Art.6 – Se împuternicește Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Suceava (CJCCI) pentru a stabili completări și derogări în ceea ce privește dispozițiile prevăzute la art. 3.

Art.7 – (1) În zona de protecție, organele cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale vor stabili măsuri specifice de prevenire și limitare a intrării, respectiv a ieșirii persoanelor în/din zona de carantinare prevăzută la art. 1.
(2) În zona de protecție este interzisă deplasarea între localitățile din zonă a persoanelor ce aparțin altor categorii socio-profesionale.
(3) Autoritățile administrației publice locale și județene vor aduce la cunoștința persoanelor din zona de protecție obligațiile ce le revin referitoare la deplasarea și accesul în/din zona carantinată.
(4) Aplicarea măsurilor de verificare, control și acces în/dinspre zona carantinată se realizează de către personalul structurilor Ministerului Afacerilor Interne în colaborare cu cele ale Ministerului Apărării Naționale.

Art.8 – Accesul pe aeroportul internațional „Ștefan cel Mare” Suceava este permis doar pentru zboruri efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, precum și aterizărilor tehnice necomerciale.

Art.9 – Consiliul Județean Suceava împreună cu primarii și consiliile locale din unitățile administrativ-teritoriale situate în zona de carantinare și zona de protecție vor lua măsuri de a asigura funcționarea serviciile de protecție și asistență socială, funcționarea corespunzătoare a serviciilor de utilități publice, precum și aprovizionarea cu alimente de bază pentru persoanele fără susținători sau altă formă de ajutor și care nu se pot deplasa de la locuință/gospodărie.

Art.10 – Este strict interzis accesul între localități prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulație publice de pe drumurile europene, naționale, județene și comunale.

Art.11 – (1) Sunt abilitate să asigure aplicarea și respectarea prevederilor prezentei ordonanțe militare:
a) Poliția Română, Jandarmeria Română și poliția locală, pentru măsurile prevăzute la art.3;
b) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, pentru măsurile prevăzute la art.4 și 8.
(2) Nerespectarea măsurilor prevăzute la art.3, 4 și 8 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art.27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările  ulterioare.
(3) Personalul instituțiilor prevăzute la alin.(1) este împuternicit să constate contravenții și să aplice sancțiuni, în conformitate cu prevederile art.29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.

Art.12 – (1) Prezenta ordonanță militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puțin 2 zile de la data publicării, despre conținutul prezentei ordonanțe militare.

Ordonanța Militară nr. 5 din 30 martie 2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19

ROMÂNIA
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

ORDONANȚA MILITARĂ
nr. 5 din 30.03.2020
privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19

Având în vedere dispozițiile art. 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 21 ianuarie 1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare,

Ținând seama de evaluarea realizată de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, aprobată prin Hotărârea nr. 16 din 30.03.2020,
În temeiul art. 4 alin. (2) și (4) din Decretul Președintelui României nr.195/2020 privind instituirea stării de urgență la nivel național, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020, al pct.1 și 4 din anexa nr. 2 la același decret și al art. 20 lit. n) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare,

Ministrul afacerilor interne emite următoarea

Ordonanță militară

Art.1 – (1) Se prelungește măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Spania și din Spania către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 31 martie 2020 ora 18.00.
(2) Se prelungește măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Italia și din Italia către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 6 aprilie 2020.
(3) Măsurile prevăzute la alin. (1) și (2) nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, precum și aterizărilor tehnice necomerciale.
Art.2 – (1) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor este abilitat să asigure aplicarea și respectarea prevederilor art. 1 din prezenta ordonanță militară.
(2) Nerespectarea măsurii prevăzute la art.1 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art.27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Personalul instituției prevăzute la alin.(1) este împuternicit să constate contravenții și să aplice sancțiuni, în conformitate cu prevederile art.29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.
Art.3 – (1) Alineatele (1) și (2) ale articolului 3 din Ordonanța militară nr.4/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID – 19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.257 din 29 martie 2020, se modifică și vor avea următorul cuprins: „(1) Persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităților competente, vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, și vor răspunde penal conform legii. (2) Persoanele care nu respectă condițiile izolării la locul declarat / la care au optat să efectueze izolarea și sunt identificate în afara spațiului de izolare vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, și vor fi sancționate contravențional conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, dacă fapta nu constituie infracțiune.” (2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art.4 – Prevederile art. 4 din Ordonanța militară nr.4/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID – 19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.257 din 29 martie 2020, nu se aplică:
a) piloților de aeronave și personalului navigant care zboară înspre și dinspre zone aflate sub incidența codului „zonă GALBENĂ” sau fără risc epidemiologic;
b) piloților de aeronave și personalului navigant care zboară înspre și dinspre zone aflate sub incidența codului „zonă ROȘIE” sau cu risc epidemiologic, care nu coboară din aeronave între zboruri, sau poartă echipament de protecție (combinezon, mănuși, ochelari, mască), dacă între zboruri coboară din aeronavă.
Art.5 – (1) Prezenta ordonanță militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puțin 2 zile de la data publicării, despre conținutul prezentei ordonanțe militare.
Ministrul Afacerilor Interne
Ion Marcel Vela

ORDONANȚA MILITARĂ nr. 4 din 29.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19

ROMÂNIA

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE 

                                                                                                    

ORDONANȚA MILITARĂ

4 din 29.03.2020

 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19

 Având în vedere dispozițiile art. 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 21 ianuarie 1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare,

Ținând seama de evaluarea realizată de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, aprobată prin Hotărârea nr. 15 din 29.03.2020,

În temeiul art. 4 alin. (2) și (4) din Decretul Președintelui României nr.195/2020 privind instituirea stării de urgență la nivel național, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020, al pct.1 și 3 din anexa nr. 2 la același decret și al art. 20 lit. n) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare,

Ministrul afacerilor interne emite următoarea

 Ordonanță militară

Art.1.  (1) Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în exteriorul locuinței/gospodăriei, este permisă și în afara intervalului orar 11.00-13.00 dacă aceasta se face pentru rezolvarea problemelor de natură medicală, precum tratamentele oncologice planificate, dializă etc. folosind mijloacele proprii de deplasare sau ale familiei/susținătorilor sau, după caz, mijloacele de transport sanitar special destinat.

(2) Pentru verificarea motivului deplasării în situațiile prevăzute la alin. (1) se prezintă o declarație pe propria răspundere completată în prealabil, care trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței, motivul și locul deplasării, data și semnătura.

(3) Circulația persoanelor prevăzute la alin.(1), în afara locuinței/gospodăriei, este permisă și în intervalul orar 20.00 – 21.00, dacă aceasta se face pentru a asigura nevoile animalelor de companie/domestice doar în proximitatea locuinței/gospodăriei. Declarația pentru acest interval orar nu este necesară atunci când deplasarea se face în acest scop.

(4) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.2. (1) Operatorii economici care comercializează alimente și produse de strictă necesitate și care își desfășoară activitatea în condițiile dispuse prin ordonanțe militare în perioada stării de urgență își vor organiza programul de lucru pentru a facilita și a asigura, cu prioritate, accesul persoanelor de peste 65 de ani în intervalul orar 11.00-13.00, limitând, în acest interval, accesul persoanelor din alte categorii de vârstă.

(2) Măsura se aplică începând cu data de 30 martie 2020.

Art.3. (1) Persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităților competente, vor fi sancționate contravențional conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, și vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea lor.

(2) Persoanele care nu respectă condițiile izolării la domiciliu și sunt identificate în afara spațiului de izolare, vor fi sancționate contravențional conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, și vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea lor.

(3) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.4. (1) La intrarea în țară, pentru protejarea propriilor familii, conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone optează pentru carantinare/izolare, dar nu mai mult de 14 zile, în perioada dintre curse, pentru una dintre următoarele modalități de protecție împotriva răspândirii COVID-19:

a) carantinarea în spații puse la dispoziție de către angajator;

b) izolarea la domiciliu împreună cu toate persoanele cu care locuiesc/se gospodăresc, sau singuri, în alt spațiu locativ disponibil;

c) carantinarea la cerere, în spațiile puse la dispoziție de autoritățile administrației publice, cu suportarea cheltuielilor aferente carantinării.

(2) Opțiunea pentru una dintre modalitățile prevăzute la alin. (1) se materializează prin completarea, de către conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone, a unei declarații pe propria răspundere prin care își asumă una dintre cele 3 variante de carantinare/izolare.

(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și piloților de aeronave și personalului navigant.

(4) Măsura se aplică începând cu data de 31 martie 2020.

Art.5. (1) Se instituie, pentru o perioadă stabilită de angajator, măsuri de izolare preventivă la locul de muncă sau în zone special dedicate în care nu au acces persoane din exterior, pentru personalul care ocupă funcții esențiale pentru asigurarea funcționării producției, transportului și distribuției energiei electrice și gazelor naturale, a activităților de întreținere și mentenanță a echipamentelor și instalațiilor specifice, precum și a celorlalte activități de aprovizionare, respectiv, extracție, producție și procesare a resurselor și materiilor prime și/sau semiprocesate energetice necesare funcționării corespunzătoare Sistemului Energetic Național în concordanță cu prevederile Planurilor proprii de continuitate a activităților de bază în cazul instituirii stării de urgență pe teritoriul României.

(2) Refuzul izolării preventive de către personalul prevăzut la alin.(1) atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, după caz.

(3) Măsura se aplică începând cu data de 31 martie 2020, ora 12.00.

Art.6. (1) Autoritățile administrației publice locale vor asigura montarea de dispozitive cu soluții dezinfectante la toate intrările blocurilor de locuințe situate pe raza unității administrativ-teritoriale și vor dezinfecta periodic lifturile, casa scărilor și alte spații comune.

(2) Măsura se aplică începând cu data de 31 martie 2020.

Art.7. (1) Ministerele cu rețea sanitară proprie și autoritățile administrației publice locale care au în subordine sau în coordonare unități sanitare vor asigura la cerere spații hoteliere destinate repausului între ture sau gărzi personalului din sistemul public sanitar, în vederea prevenirii răspândirii virusului COVID-19 în rândul cadrelor medicale sau al familiilor acestora.

(2) Măsura se aplică începând cu data de 31 martie 2020.

Art.8. (1) În perioada stării de urgență prețurile la energie electrică și termică, gaze naturale, alimentare cu apă, salubritate și carburanți nu pot fi majorate peste nivelul practicat la data emiterii prezentei ordonanțe militare, acestea putând fi doar diminuate în funcție de cerere și ofertă.

(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.9. (1) În perioada în care este instituită starea de urgență, alertele sanitare, comunicatele, textele, materialele fotografice și audio-video cu mesaje de interes public care sprijină măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19, guvernamentale și/sau sponsorizate de către operatorii economici publici sau privați, persoane fizice sau organizații neguvernamentale, vor fi mediatizate gratuit și se vor adăuga ca timp suplimentar spațiului alocat pentru publicitate.

(2) Difuzarea categoriilor de mesaje prevăzute la alin. (1) va fi solicitată radiodifuzorilor sau instituțiilor mass-media de către Grupul de comunicare strategică din cadrul Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență și se vor identifica în momentul difuzării cu mențiunea „Mesaj de utilitate publică.”

(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.10. (1) Pe perioada stării de urgență se autorizează Centrul de Cercetări Științifice Medico-Militare, Centrul de Cercetare Științifică pentru Apărare CBRN[1] și Ecologie, Agenția de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare și Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” pentru avizarea/autorizarea materialelor, componentelor, echipamentelor și dispozitivelor medicale necesare pentru prevenirea și combaterea răspândirii, precum și pentru tratamentul infecției cu virusul SARS-CoV-2, respectiv a biocidelor.

(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.11. (1) Transportul maritim și pe căile navigabile interioare, accesul navelor în porturile românești, precum și inspectarea și operarea navelor se desfășoară fără restricții, cu respectarea tuturor măsurilor de prevenire a infectării cu COVID-19, impuse de Ministerul Sănătății.

(2) Se interzice accesul piloților la bordul navelor maritime și fluvio-maritime, sosite din zonele de risc roșu sau galbene, dacă nu dispun de echipamentul de protecție stabilit de Ministerul Sănătății.

(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.12. (1) După alineatul (2) al articolului 3 din Ordonanța militară nr.2/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID -19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.232 din 21 martie 2020, se introduce un nou alineat, alin.(3), cu următorul cuprins:

„(3) Interdicția privind circulația persoanelor într-un grup mai mare de 3 persoane se aplică exclusiv circulației pietonale.”

Art.13. (1) Sunt abilitate să asigure aplicarea și respectarea prevederilor prezentei ordonanțe militare:

a) Poliția Română, Jandarmeria Română și poliția locală, pentru măsurile prevăzute la art.1;

b) Poliția Română, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului și poliția locală, pentru măsura prevăzută la art.2;

c) Poliția Română, Poliția de Frontieră Română, Jandarmeria Română, poliția locală, direcțiile de sănătate publică și conducătorii autorităților administrației publice locale, pentru măsurile prevăzute la art.3 și 4;

d) Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, pentru măsura prevăzută la art.5;

e) Ministerul Sănătății și Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, pentru măsurile prevăzute la art.11.

(2) Nerespectarea măsurilor prevăzute la art.1-5 și art.11 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art.27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Personalul instituțiilor prevăzute la alin.(1) este împuternicit să constate contravenții și să aplice sancțiuni, în conformitate cu prevederile art.29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 14. (1) Prezenta ordonanță militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puțin 2 zile de la data publicării, despre conținutul prezentei ordonanțe militare.

  

Ministrul Afacerilor Interne

Ion Marcel Vela

 [1] Chimic, biologic, radiologic și nuclear

Retim – 10 REGULI DE URMAT ÎN GESTIONAREA DEŞEURILOR ÎN GOSPODĂRIE ÎN PERIOADA PANDEMIEI DE CORONAVIRUS

10 REGULI DE URMAT ÎN GESTIONAREA DEŞEURILOR ÎN GOSPODĂRIE ÎN PERIOADA PANDEMIEI DE CORONAVIRUS

Societatea RETIM Ecologic Service SA dorește să comunice clienților săi din județul Timiș următoarele 10 reguli privind gestionarea deșeurilor în perioada pandemiei de coronavirus:

ÎNAINTE DE ORICE:

  • SE VA EVITA CONSUMUL ŞI GENERAREA INUTILĂ DE DEȘEURI (nu cumpărăm și nu gătim in exces, nu facem curățenie generală, etc)
  • NU SE VOR DEPOZITA ÎN RECIPIENTE ALTE DEȘEURI DECÂT CELE MENAJERE: deșeurile voluminoase și periculoase, deșeurile vegetale și deșeurile din construcții și demolări .

În ceea ce privește deșeurile reziduale (care se depozitează în pubela neagră):

1. Este strict interzisă depozitarea deșeurilor vrac (vărsate) în pubelă. Este imperios necesară folosirea sacilor de gunoi sau a oricăror pungi din folie de plastic.

2. Sacii din coșul de gunoi sau din recipientul în care se depozitează deșeurile temporar în gospodărie se vor lega ermetic pentru a împiedica vărsarea accidentală a conținutului în pubelă.

3. Pentru a reduce posibilitatea de contaminare a mânerului sau a capacului pubelei este necesară spălarea mâinilor în prealabil și evitarea atingerii șervețelelor, batistelor sau a altor materiale care ar putea fi contaminate. Sunt de preferat utilizarea și deplasarea pubelei cu mănuși din latex (medicale) sau dezinfectarea cu alcool sanitar sau cu alt dezinfectant a mânerelor și a  capacului.

4. Șervețelele, batistele, măștile și mănușile utilizate se vor depozita în pubela neagră și NU se vor depozita împreună cu deșeurile reciclabile (în pubela galbenă/sacul galben). Acestea nu sunt deşeuri reciclabile, si nu pot fi sortate, tocmai pentru că ar putea fi contaminate.

5. NU se va intra în contact sub nici o formă cu angajații RETIM.

6. NU se vor depozita deșeuri lângă recipiente – acestea NU vor fi colectate.

În plus, PERSOANELE AFLATE IN IZOLARE LA DOMICILU trebuie să respecte regulile generale de mai sus împreună cu următoarele REGULI SPECIALE:

7. Sacii din coșul sau recipientul în care se depozitează deșeurile reziduale temporar în casă se vor lega ermetic și vor fi introduși într-un al doilea sac care de asemenea se va lega ermetic pentru a împiedica vărsarea accidentală a conținutului

8. Șervețelele/ batistele, măștile medicale și mănușile de latex se vor depozita într-un sac separat. Întrucat  virusul COVID-19 poate rezista până la 9 zile pe suprafețe, sacii cu șervețele, batiste, măști, mănuși se vor păstra în gospodărie până la ieșirea din izolare (14 zile)  și încă 9 zile peste acest termen în plus, într-un loc sigur unde animalele de companie nu au acces.

În ceea ce privește deșeurile reciclabile (care se depozitează în sacul galben sau pubela galbenă)

Acum, mai mult ca niciodată, se impune colectarea separată şi sortarea deşeurilor reciclabile (ambalaje din hârtie, carton, plastic și metal) de cele reziduale. Astfel,

9. este obligatoriu ca acestea sa fie sortate, bine curățate și strivite, pliate sau rupte înainte de a fi depozitate în pubela sau sacul galben sau, în lipsa sacului galben, în orice alt sac din plastic, transparent – sacii vor fi in mod obligatoriu legați.

În plus, PERSOANELE AFLATE IN IZOLARE LA DOMICILU trebuie să respecte și următoarele REGULI SPECIALE:

10. întrucât estimările specialiştilor arată că virusul rezistă pe hârtie până la 24 ore, iar pe metal şi plastic între 3-9 zile, deșeurile reciclabile se vor stoca pe toata durata izolării la domiciliu (14 zile) și încă 9 zile în plus, în gospodărie (pe balcon, în cămară, în curte) în saci care sunt legaţi la gură și marcați cu data la care au fost închiși.

Este foarte important să se depoziteze deșeurile numai în recipiente și nu în afara lor. Dacă echipajele RETIM vor găsi deşeuri lângă recipiente NU le vor colecta!

Respectarea acestor reguli este OBLIGATORIE pentru prevenirea răspândirii COVID-19 și pentru continuitatea serviciului de colectare deşeuri menajere.

RETIM rămâne în contact direct cu clienţii săi pe canalele de comunicare online – website www.retim.ro, email contact@retim.ro si pagina oficială de Facebook.  În plus, operatorii serviciului de call-center sunt disponibili la numărul +40 374 885 692, de luni până vineri, între orele 07.00 – 19.00.

Întrebari frecvente legate de O.U.G. 30 și Legea 19

Întrebări frecvente referitoare la șomajul tehnic,  acordarea zilelor libere pentru supravegherea copiilor și la domeniul serviciilor sociale

  1. Întrebări privind șomajul tehnic:

Q: Măsurile de sprijin privind șomajul tehnic pot fi accesate de orice societate comercială, indiferent de mărime (nr. de angajați)?

A: DA. Accesarea măsurii de sprijin privind indemnizația pentru șomaj tehnic suportată de Stat nu este condiționată de mărimea firmei sau de numărul de angajați.

Q: Cuantumul indemnizației pentru șomajul tehnic, suportată de către Stat, este de 75% din salariul brut sau din salariul net?

A: Cuantumul indemnizației pentru șomajul tehnic este de 75% din salariul BRUT, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Q: Cine solicită indemnizația pentru șomajul tehnic suportată de Stat? Angajatorul sau angajatul?

A: Angajatorul va face toate demersurile privind șomajul tehnic, conform Codului Muncii, și se va adresa agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă pentru a primi fondurile necesare plății indemnizațiilor pentru șomajul tehnic destinate angajaților.

Q: Care este perioada în care plata indemnizației pentru șomajul tehnic este suportată de Stat?

A: Indemnizațiile pentru șomajul tehnic sunt suportate, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, pe perioada stării de urgență.

Q: Plata șomajului tehnic este virată de către Stat în contul angajatorului sau cel al angajatului?

A: Plata aferentă indemnizațiilor pentru șomaj tehnic ale angajaților se face în contul ANGAJATORULUI, urmând ca acesta să achite contribuțiile aferente indemnizațiilor și să facă plățile în conturile ANGAJAȚILOR.

Q: Poate un angajator să recurgă la concedierea tuturor angajaților, fără a apela mai întâi la varianta șomajului tehnic?

A: Angajatorul, dacă decide să recurgă la concediere, nu este obligat să apeleze mai întâi la varianta șomajului tehnic, dar concedierea se va face doar în conformitate cu prevederile Codului Muncii, mai exact, respectând art. 75 alin. (1) din Legea nr. 53/2002- Codul Muncii, care stipulează că în cazul concedierii, angajatul trebuie să beneficieze de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucrătoare.

Q: În situația în care angajatorul a suspendat contractele de muncă ale angajaților, în urma instituirii stării de urgență prin Decretul Președintelui României din data 16.03.2020, acesta este acoperit de măsura de sprijin privind șomajul tehnic pentru perioada dintre instituirea stării de urgență și publicarea în Monitorul Oficial a OUG nr. 30/2020?

A: DA, în cazul angajatorilor afectați direct de deciziile emise de autoritățile publice competente potrivit legii, pe perioada stării de urgență. Schema de sprijin privind șomajul tehnic acoperă întreaga perioadă a stării de urgență instituită prin Decretul Președintelui României, pentru salariații angajatorilor a căror activitate a fost afectată direct de deciziile emise de autoritățile publice competente potrivit legii, pe perioada stării de urgență. Astfel, este prevăzut la art. XI alin. (2) lit. a) dreptul de a beneficia de indemnizația pentru șomaj tehnic, suportată din bugetul asigurărilor pentru șomaj, singura condiție fiind obținerea unui certificat de situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.

În schimb, în situația salariaților angajatorilor care și-au redus activitatea ca urmare a efectelor epidemiei COVID-19, art. XI alin. (2) lit b) și alin. (3) prevede dreptul acestora de a beneficia de indemnizația pentru șomaj tehnic suportată de Stat, condiția fiind depunerea de către angajator a unei declarații pe proprie răspundere prin care arată că înregistrează o diminuare a încasărilor din luna anterioară depunerii declarației, cu un procent de minimum 25% față de media încasărilor din perioada ianuarie-februarie 2020 și că nu are capacitate financiară pentru a plăti toți salariații.

Mențiunea IMPORTANTĂ, în acest caz, este că angajatorii pot beneficia de plata acestor indemnizații pentru cel mult 75% dintre angajații care au contracte individuale de muncă ACTIVE la data intrării în vigoare a OUG nr. 30/2020. Așadar, pentru angajatorii prevăzuți de art. XI lit. b) care au suspendat contractele de muncă ale angajaților anterior publicării în Monitorul Oficial a OUG nr. 30/2020, perioada dintre instituirea stării de urgență prin Decretul Președintelui României și data publicării OUG nr. 30/2020 în Monitorul Oficial nu este acoperită de măsura de sprijin privind șomajul tehnic.

 

Q: Persoanele fizice autorizate a căror activitate a fost afectată de instituirea stării de urgență beneficiază de vreo măsură de sprijin din partea Statului?

A: DA. Persoanele fizice autorizate se încadrează în categoria descrisă de art. XV al OUG nr. 30/2020, mai exact ”alți profesioniști, astfel cum sunt reglementați de Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, care nu au calitatea de angajatori”. În situația în care aceștia întrerup activitatea total sau parțial, în baza deciziilor emise de autoritățile publice competente potrivit legii, beneficiază, pe perioada stării de urgență, de o indemnizație egală cu salariul minim brut pe țară garantat în plată stabilit pentru anul 2020, acordată din bugetul general consolidat.

  

  1. Întrebări privind zilele libere pentru supravegherea copiilor:

 

Q: De când se poate solicita acordarea de zile libere pentru supravegherea copiilor având în vedere faptul că angajatorii invocă lipsa normelor de aplicare a Legii nr.19/2020?

A: Legea se aplică începând cu data de 21 martie 2020, respectiv data publicării Hotărârii de Guvern nr. 217/2020 în Monitorul Oficial, hotărâre care stabilește efectiv numărul de zile libere, modul efectiv de aplicare a legii și modalitatea prin care angajatorii pot deconta sumele de bani.

Q: Pentru a beneficia de zile libere pentru supravegherea copiilor conform Legii nr. 19/2020, angajatul poate fi obligat de către angajator să epuizeze mai întâi zilele aferente concediului de odihnă pe anul în curs?

A: NU. Dreptul la concediu de odihnă anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitări, conform art. 144 alin. (2) din Codul Muncii.

Q: În situația în care ambii părinți ai copilului sub 12 ani sunt cadre medicale în sistemul public de sănătate, poate unul dintre ei să beneficieze de zile libere pentru supravegherea copiilor?

A: În această situație niciunul dintre părinți nu poate beneficia de zile libere, dar unul dintre părinți beneficiază suplimentar de o indemnizație de 75% din salariul de bază, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Ordonanța 30 din 2020 o puteți descărca aici: O.U.G 30 din 2020

Anunț de la AJOFM Timiș

COMUNICAT DE PRESĂ privind şomajul tehnic

Informaţii pentru toți cei interesați cu privire la apariția OUG 30/2020 (şomajul tehnic) pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, publicată în MO 231/21.03.2020

Ordonanța reglementează ca:
“(1) Pe perioada stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, pentru perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului, potrivit art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a efectelor produse de coronavirusul SARS-CoV-2, indemnizațiile de care beneficiază salariații se stabilesc la 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat și se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020;
(2) De prevederile alin. (1) beneficiază salariații angajatorilor care îndeplinesc una din următoarele condiții:
a) întrerup activitatea total sau parțial în baza deciziilor emise de autoritățile publice competente potrivit legii, pe perioada stării de urgență decretate, și dețin certificatul de situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, prevăzut la art. 12 din anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României. Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri eliberează certificatul de situații de urgență conform metodologiei aprobate prin ordin;
b) reduc activitatea ca urmare a efectelor epidemiei COVID-19 și nu au capacitatea financiară de a achita plata tuturor salariilor angajaților lor. Angajatorii pot beneficia de plata indemnizației prevăzute la alin. (1) pentru cel mult 75% dintre angajații care au contracte individuale de muncă active la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență (data publicării în Monitorul Oficial – 21.03.2020)
(3) Pentru angajatorii menționați la alin. (2) lit. b), plata indemnizației prevăzute la alin. (1) se va realiza în baza unei declarații pe propria răspundere din care să reiasă faptul că angajatorul înregistrează o diminuare a încasărilor din luna anterioară depunerii declarației pe propria răspundere, cu un procent de minimum 25% față de media încasărilor din perioada ianuarie-februarie 2020, și că nu are capacitate financiară pentru a plăti toți salariații.”

Concluzionând:

Angajatorii, care sunt direct afectați de măsurile impuse odată cu declanșarea stării de urgență şi au suspendat activitatea în baza deciziilor emise de autoritățile publice competente potrivit legii, vor putea beneficia, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, de plata indemnizațiilor acordate salariaților în valoare de 75% din salariile brute acordate, pentru toți angajații lor, dar nu mai mult de 75 % din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020.
Angajatorii afectați indirect, dar ale căror încasări au scăzut cu cel puțin 25% față de primele două luni ale anului și care nu au capacitatea financiară pentru a plăti toți salariații, vor putea beneficia de măsurile prevăzute de OUG 30/2020, respectiv de plata șomajului tehnic din bugetul asigurărilor pentru șomaj, pentru cel mult 75% dintre angajați care au contracte active la data intrării in vigoare a OUG.
Conform OUG 30/2020, solicitările angajatorilor aferente lunii martie pentru perioada în care contractele de muncă ale angajaților au fost suspendate pot fi depuse în format electronic după data de 01.04.2020, alături de documentele reglementate prin aceasta.
Documentele vor fi transmise obligatoriu online la o adresa unica creată în acest sens: timis@anofm.gov.ro , cu semnătură electronică sau prin scrisoare recomandată la adresa AJOFM Timiş, bdul Republicii nr. 21, Timisoara, cod postal 300158.
Totodată, pentru a veni în sprijinul pieței forței de muncă din județul Timis, AJOFM Timis pune la dispoziția celor interesați un numerele de telefon valabile în timpul programului de funcționare al agenției: 0735779658, 0256/294231, 0256/294627 precum şi la adresa de email : ajofm@tm.anofm.ro
De asemenea, pe site-ul ANOFM (www.anofm.ro) şi AJOFM Timiş (www.anofm>ajofm timis.ro) , precum şi pe pagina de facebook a AJOFM Timiş găsiţi informaţii la zi privind aplicarea şomajului tehnic.
Reluăm îndemnul ca în această perioadă complicată, angajatorii să dea dovadă de responsabilitate socială față de angajați, iar angajații să prezinte înțelegere față de aceștia.

Vă asigurăm în continuare de tot sprijinul instituției noastre pentru a trece împreună peste această perioadă.

Adresa o puteți descărca aici:

Anunț de la AJOFM Timiș